Plăci de gât coloniale din oțel: Fundalul Eroilor necunoscuți ai chitarei (Și de ce ar trebui să-ți pese).
(Placă metalică pentru gât colonial?)
Permiteți-vă să discutați despre ceva ce probabil nu ați văzut niciodată la chitara dvs– cu excepția cazului în care s-a diminuat la mijlocul solo și s-a rostogolit sub canapea. Placa de gât colonială din oțel. Sună ca o relicvă neglijată dintr-o carte steampunk, corect? Dar această bucată modestă de metal este MVP-ul necunoscut al stabilității structurale a toporului tău, iar povestea de fundal este mai tare decât ați crede cu siguranță.
În primul rând, ce chiar * este * o placă de gât? Imaginează-ți gâtul și corpul chitarei având o conexiune dedicată. Placa de gât seamănă cu verigheta evenimentului de nuntă– le înșurubează, astfel încât să nu se înfățișeze reciproc pe parcursul unei sesiuni de distrugere. Fără el, chitara ta ar clătina cu siguranță ca un turn Jenga într-un taifun. Cu toate acestea, plăcile de gât coloniale nu sunt pur și simplu practice; sunt mici pastile de timp. The “colonial” stilul se referă la acele patru șuruburi, plăci dreptunghiulare promovate în anii 1950 de o mică companie despre care ați fi auzit numită Fender. Y’ recunoaşte, cei care au conceput greșit rock ‘n’ rulați cu Telecaster și Stratocaster.
Chiar aici e kickerul: aceste farfurii nu au fost pur și simplu pălmuite pentru aspect. Au fost concepute pentru a distribui tensiunea în mod egal, ținând gâtul chitarei aliniat mai strâns decât un metronom. Rockerii timpurii nu au avut timp să acorde coșmaruri– erau prea ocupați să creeze scufundări pe scenă și să-i tulbure pe mame și pe tați. Placa colonială a ajuns să fie criteriul sectorial pentru că a funcționat. Ușor ca asta. Totuși, mai jos devine picant: în timp, aceste farfurii au evoluat de la feronerie blândă la antichități de cult.
Tocilari de chitară de epocă (termen de îngrijire) va deveni poetic despre “era-corect” plăci de gât. O placă Telecaster din ’52 vs. un ’59? Oh, șuruburile sunt distanțate în moduri diferite, iar stilul fontului de pe numărul de serie este * usor * italicizat. Contează! De atunci, pasionații plătesc bani prostesc pentru aceste puncte, în lumea chitarei, credibilitatea este rege. O placă colonială adevărată poate transforma o reproducere într-un “relicvă” valorează mii.
Dar nu permiteți să treceți cu vederea elefantul din zonă: proiecta. Luthieri moderni au transformat de fapt plăcile gâtului în pânze minuscule. Dragoni gravați, logo-uri gravate cu laser, chiar și mesaje personalizate precum “Acest dispozitiv se luptă cu comercialismul” (aruncând o privire la tine, trupe punk). Schimbă-ți farfuria generică cu ceva atrăgător, și, în mod neașteptat, chitara ta are o poveste de fundal. “Da, această farfurie? Restaurat dintr-un Jaguar din ’67 care a rezistat la Woodstock. Miroase a patchouli și a decizii proaste.”.
Și după aceea există mitul. Am auzit până acum raportul că placa de gât a lui Telecaster a lui Keith Richards a fost schimbată cu un capac pentru recipientul de bere pe tot parcursul unui 1972 excursie? Păstrarea totală, totuși asta este magia– aceste plăci inspiră povești. Ei sunt martorii tăcuți ai anilor de riff-uri, transpira, și ocazional recipient pentru whisky din aer.
Deci de ce ar trebui să-ți pese? Pentru că fiecare chitară are o inimă, iar placa gâtului este spatele ei. Este un sfat pe care realizările îl ascunde adesea la vedere. Data viitoare când îți iei chitara, dă acea micul dreptunghi de oțel un semn din cap. Nu este pur și simplu să-ți ții gâtul în poziție; este ancorarea de ani de fundal, un coard de putere de fiecare dată.
(Placă metalică pentru gât colonial?)
Și dacă cineva te numește ciudat pentru că te-ai înțeles pe un obiect de oțel, pur și simplu râzi și afirmă, “Nu este o fază, mami. Sale * moștenire *.”.
Întrebați-ne
daca vrei sa afli mai multe, vă rugăm să nu ezitați să ne contactați. (nanotrun@yahoo.com)